Un bărbat de 35 de ani din localitatea Irina, victimă a unei agresiuni, a depus o plângere la Secţia 5 Petreşti Poliţia Rurală, în cuprinsul căreia reclama că, în timpul unei petreceri aniversare, a fost lovit, fără un motiv întemeiat, în zona feţei de către un consătean.

Agresorul, identificat de poliţişti în persoana unui bărbat de 29 de ani, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, leziunile pe care le-a cauzat victimei necesitând pentru vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale.