În judeţul Satu Mare continuă acţiunile de informare şi responsabilizare a cetăţenilor cu drept de vot în scopul respectării normelor legale ce reglementează desfăşurarea procesului electoral.

De această dată activităţile preventive s-au derulat în punctul de trecere a frontierei Petea, mesajul campaniei „Tu decizi! Votează legal!” ajungând la toţi turiştii care au tranzitat zona.

Acţiunea a fost organizată de reprezentanţii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor în teritoriu, poliţişti de frontieră, jandarmi, poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare.

Astfel, în punctul de frontieră Petea, pe sensul de intrare în ţară, cetăţenii români au fost informaţi asupra prevederilor campaniei derulate în contextul alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie.