În prezenţa consulului Germaniei la Timişoara, Klaus Olasz, a prefectului Radu Giurcă şi a primarului Iuliu Ilyes, membrii Fundaţiei Sătmărene pentru Cooperare Internaţională au aniversat miercuri 20 de ani de la înfiinţare, făcând bilanţul întregii activităţi de sprijinire a întreprinzătorilor sătmăreni într-un sistem asemănător legendarului Plan Marshall.
Fundaţia Sătmăreană a fost înfiinţată în 1991, ca organizaţie non-profit a Forumului Democrat German, pentru promovarea şi sprijinirea întreprinzătorilor din localităţile cu populaţie şvăbească, însă, aşa cum a subliniat preşedintele Iosif Hölczli, beneficiari nu au fost doar etnicii germani, ci şi mulţi membri ai naţionalităţilor conlocuitoare.
De la bun început, fundaţia a beneficiat de finanţare din partea Ministerului Federal de Interne al Germaniei, prin intermediul organizaţiei Baden-Wurttemberg International din Stuttgart, datorită căreia nu mai puţin de 500 de întreprinzători din judeţele Satu Mare, Sălaj, Bihor şi Maramureş au beneficiat de credite fără dobândă în valoare totală de şase milioane de euro.