Continuând o tradiţie începută anul trecut, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a organizat joi la Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare cea de-a doua ediţie a Galei „Luminătorii satelor”, în cadrul căreia au fost premiate personalităţile care şi-au adus contribuţia de o viaţă la dezvoltarea culturală, educaţională sau economică a localităţilor rurale din judeţul Satu Mare.

În deschiderea galei, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a subliniat că premiile băneşti oferite nu se ridică la nivelul pe care îl merită premiaţii, dar speră că acestea vor fi considerate un semn de recunoştinţă pentru cei care au contribuit decisiv la dezoltarea comunităţilor lor.

Printre premianţi s-au numărat Johann Veser din Cămin, Lukacs Eva din Porumbeşti şi Vasile Ciuclean din Călineşti-Oaş.