În noaptea de 4 septembrie, în jurul orelor 01.00, în urma unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale, realizată de polițiștii de frontieră de la Sectorul P.F. Petea, a fost observat cu aparatura cu termoviziune, la distanța de 800 m de linia de frontieră, în stânga punctului de trecere Petea, un grup de 4 persoane care se deplasau spre frontiera româno-ungară.
În urma reținerii acestora s-a stabilit că sunt cetățeni iranieni, care nu posedau documente de trecere a frontierei și aveau asupra lor o barcă gonflabilă pregătită pentru trecerea canalelor din zonă.
A doua zi dimineaţa, în jurul orelor 9, polițiștii de frontieră de la același sector P.F., în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliție Dorolț, au reținut pe malul drept al Someșului, la distanța de 500 m de frontieră, doi cetățeni marocani, care intenționau de asemenea să treacă ilegal frontiera româno-ungară.