Centrul comunei Turulung a fost împodobit de curând cu o reţea de iluminat ornamental, care va crea o atmosferă ferică în timpul Sărbătorilor de Iarnă.

Parcul central şi toată zona din jurul acestuia va beneficia de iluminat ornamental în fiecare seară, până dimineaţa, în perioada 22 decembrie – 6 ianuarie, dar muncitorii angajaţi la Primărie schimbă şi becurile arse de pe stâlpii de electricitate de pe toate străzile din localităţile aparţinătoare comunei, pentru a asigura şi un iluminat public eficient.

Bradul de Crăciun împodobit în parcul central a fost adus în acest an de la Turţ-Băi şi este simţitor mai mare şi mai falnic decât cei din anii anteriori, astfel că localnicii shi rudele lor sosite acasă de Sărbători se vor putea bucura şi de această privelişte.