De câteva zile, la cişmelele publice de pe teritoriul comunei Lazuri nu mai curge nici un strop de apă, de când primăria a decis sistarea alimentării cu apă a acestora, din motive economice.
Primarul Ştefan Lengyel a declarat că administraţia locală nu mai putea să achite din bani publici facturile lunare de câte 3.000 de lei pentru consumul de apă de la aceste cişmele, în condiţiile în care mulţi localnici folosesc apa respectivă pentru irigaţii sau spălarea maşinilor şi nu doar ca sursă de apă potabilă.
În cursul anului trecut, Primăria Lazuri a mai sistat alimentarea cu apă a cişmelelor publice, dar atunci Direcţia de Sănătate Publică a obligat autorităţile locale să reia alimentarea acestora cu apă, deoarece apa din fântânile din gospodăriile oamenilor reprezenta un pericol pentru sănătate din cauza nivelului crescut al pânzei freatice şi a amestecului cu apele pluviale.