Un cetăţean din Gherţa Mică a reclamat la audienţele susţinute de prefectul Eugeniu Avram o pălincie care funcţionează în imediata vecinătate a gospodăriei sale, provocând deranj în întreaga zonă.

El s-a plâns că nu mai suportă zgomotul tractoarelor care transportă la pălincie materia primă din toate satele aparţinătoare comunei Gherţa Mică, stricând drumul de acces, iar din cauza mirosului borhotului fermentat nu se mai pot deschide ferestrele pentru aerisire, în timp ce reziduurile produse în urma procesului de fabricare a pălincii tradiţionale poluează mediul înconjurător.

Prefectul a dispus efectuarea unor controale din partea Gărzii de Mediu, dar şi a Gărzii Financiare, pentru a stabili dacă pălincia respectivă are avizele necesare pentru funcţionare şi felul în care respectă reglementările în vigoare în ceea ce priveşte protecţia mediului.