Primăria şi Forumul Democrat German din Cămin au organizat duminică cea de-a XXI-a ediţie a Sărbătorii Recoltei, ce coincide cu Ziua Comunei.
Manifestările au debutat cu un meci de fotbal între foştii şi actualii componenţi ai ansamblului folcloric şvăbesc local, meci câştigat de „old boys” cu un scor de rugby: 13 – 3. Competiţia sportivă a fost urmată de un moment mai solemn, o slujbă religioasă oficiată în limba germană.
Atracţia zilei a fost parada tinerilor îmbrăcaţi în costume populare şvăbeşti, care purtau cununi din spice de grâu, după care au urmat spectacolele prezentate la căminul cultural de interpreţi şi trupe locale sau invitate din judeţele Satu Mare, Bihor, dar şi din localităţile învecinate din Ungaria.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o cină festivă cu bucate tradiţionale şvăbeşti şi cu un bal în aer liber, care a ţinut toată noaptea.