Miercuri seara, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Baia Mare, județul Maramureș.

Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că tânărul figurează ca fiind dat în urmărire generală. Pe numele lui, Judecătoria Gura Humorului a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani şi 2 luni pedeapsă privativă de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Băimăreanul a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.