Dacă la celelalte audienţe susţinute în teritoriu de prefectul Eugeniu Avram problemele cele mai multe au venit din partea cetăţenilor, cu prilejul audienţelor organizate joi în comuna Turţ sesizările au fost formulate chiar de către primarii invitaţi să participe la discuţii, respectiv edilii comunelor Batarci, Călineşti-Oaş, Gherţa Mică, Tarna Mare şi Turţ, ultimul fiind gazda acţiunii.

Subiectul comun atins de primarii din Călineşti-Oaş, Tarna Mare şi Turţ a vizat problema administrării sistemelor de distribuţie a apei potabile, investiţii realizate prin proiecte finanţate de Uniunea Europeană.

Potrivit contractului de finanţare, la expirarea termenului de monitorizare a investiţiei, autorităţile locale sunt obligate să predea administrarea distribuţiei apei potabile către un operator economic autorizat.

Cei trei primari au susţinut în faţa prefectului că pe plan local nu există asemenea administratori autorizaţi şi că singura soluţie pe care o au este de a identificat un singur operator economic autorizat şi care să aibă experienţă în acest domeniu.

Primarii consideră că o astfel de soluţie este singura prin care nu ar risca să returneze banii europeni şi ar fi varianta ce ar asigura extinderea actualelor reţele de distribuţie din cele trei comune.