În Rezervaţia Naturală „Râul Tur” s-a desfăşurat o tabără de inelare a păsărilor, la care au participat studenţii din anii II şi III ai Facultăţii de Biologie – Geologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

În tabăra organizată de filiala sătmăreană a Societăţii Carpatine Ardelene, ornitologii au reuşit să captureze şi să ineleze 775 de păsări, aparţinând de 39 specii diferite.

Tabăra s-a desfăşurat în două locaţii, în zona păşunii de lângă Turulung-Vii şi la heleşteele de la Bercu Nou. Păsările au fost capturate cu ajutorul unor plase întinse pe o lungime totală de 268 metri, iar treaba studenţilor a fost să adune păsările din ochiurile plaselor, fără să le rănească.

Inelarea este o procedură obişnuită care-i ajută pe specialişti să-şi facă o idee despre evoluţia speciilor şi schimbările care survin în habitatul natural al păsărilor.